Misiune de salvare contra-cronometru pentru salvarea a doi bebeluși de 8 și 10 luni din localitatea buzoiană Scutelnici. Aproape 10 ore o ambulanță s-a chinuit să străbată un drum extrem de anevoios, chiar dacă în fața ei s-au aflat mai multe utilaje care îndepărtau zăpada. Cei doi bebeluși aveau febră mare, iar părinții acestora solicitaseră o ambulanță încă de aseară. Pe drum ambulanța a mai preluat și un al treilea copil, în vârstă de 1 an și 2 luni, care suferise o arsură puternică la o mână.

Pentru că a fost imposibil de ajuns la ei ieri, în această dimineață paramedicii SMURD împreună cu asistenta de pe ambulanță au mai făcut o încercare.

Salvarea a plecat din Buzău încă de la ora 07.00. Pentru că drumul 2C este blocat în continuare, s-a luat decizia ca traseul urmat să fie pe drumul european 85 până în localitatea Căldărușanca, după care drumul județean 102 H până la Scutelnici.

În fața ambulanței s-a aflat un utilaj care a deschis drumul, dar intervenția s-a dovedit una extrem de anevoioasă. În mai multe rânduri convoiul s-a blocat pentru că zăpada atingea chiar și înălțimea de 4 metri. Pentru că doa un singur utilaj nu făcea față au fost chemate în ajutor alte două tractoare cu lamă.

Ambulanța a ajuns la destinație în jurul orei 16.30 când cei doi bebeluși au fost preluați imediat de paramedici. S-a pornit imediat pe drumul de întoarcere. În localitatea Cotorca, un bătrân care a văzut ambulanța trecând a oprit mașina pentru că avea acasă un nepoţel de numai 1 an şi 2 luni care suferise o arsură la mână. Aceştia au preluat şi acest copil şi au pornit cât se poate de repede spre Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului Judeţean Buzău. Cei trei copii urmează să fie internaţi în secţia de pediatrie a spitalului, alături de mamele lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.