Vizita de lucru a ministrului Agriculturii, Florin Ionuț Barbu, în județul Buzău, a fost completată de cea a premierului Marcel Ciolacu, prezent, de asemenea, la mai multe evenimente organizate vineri.
,,Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a efectuat vineri, 22 septembrie 2023, o vizită de lucru la două ferme de reproducție suine și o fermă de creștere a puilor de carne pe așternut permanent, din județul Buzău, beneficiare ale celor două programe de sprijin derulate de MADR pentru activitatea de reproducție în sectorul suin și sectorul creșterii păsărilor.
Florin Barbu a discutat cu beneficiarii și a putut observa și evalua la fața locului stadiul de execuție al proiectelor de investiții. Oficialul MADR i-a asigurat pe fermieri de deschiderea și susținerea sa și a Ministerului Agriculturi și Dezvoltării Rurale pentru finalizarea finanțărilor.
Ministrul le-a transmis fermierilor că sectorul suin și avicol reprezintă o prioritate, iar stimularea reproducției la porc și pasăre este esențială pentru îmbunătățirea nivelului de performanță și sustenabilitate a fermelor de reproducție și a stabilizării producției de carne, precum și pentru creșterea veniturilor crescătorilor de porcine și păsări, asigurarea necesarului de material biologic pentru popularea fermelor.
Un alt obiectiv vizitat a fost Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău, iar aici ministrul a avut o întrevedere cu directorul Costel Vânătoru și cercetători din cadrul instituției.
Ministrul Florin Barbu a subliniat că resursele genetice conservate în cadrul Băncii de Gene vin în sprijinul fermierilor și contribuie la salvarea patrimoniului genetic național. Florin Barbu l-a felicitat pe Costel Vânătoru pentru activitatea de cercetare științifică, pentru dedicarea și rezultatele deosebite obținute de-a lungul carierei sale, cât și pentru sprijinul pe care îl acordă horticulturii și fermierilor români.
În continuarea vizitei sale și în prezența premierului României, Marcel Ciolacu, ministrul a avut o întâlnire cu fermierii din județ la sediul Consiliului Județean Buzău. Ministrul Barbu a expus programele de sprijin și prioritățile mandatului său, analizând împreună cu cei prezenți provocările cu care fermierii se confruntă și oferindu-le acestora soluții concrete.
Alături de ministru s-au aflat oficialități centrale și locale, conducerea Direcției pentru Agricultură Județeană Buzău, reprezentanți ai autorităților deconcentrate din subordinea MADR și alte autorități.
În încheierea vizitei sale în județul Buzău, ministrul Florin Barbu a participat la a participat la ediția a XVII-a a Târgului „TOAMNA BUZOIANĂ” 2023, unde a făcut turul expozanților și a discutat cu producătorii.” , au precizat reprezentanții ministerului Agriculturii.
Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu:
,,Prim-ministrul României, dl Marcel Ciolacu și Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, au fost astăzi alături de noi, la Buzău.
Primarii și fermierii buzoieni au participat la o întâlnire plină de informații, exemple de bună-practică și soluții pentru problemele cu care se confruntă agricultura românească, fie că vorbim de prețul cerealelor, programe de sprijin sau depozitarea legumelor și fructelor.
Această zi dedicată agriculturii și fermierilor buzoieni a început cu vizita domnului ministru la două ferme de reproducție a suinelor și o fermă avicolă, continuând cu discuțiile cu fermierii și primarii buzoieni.
Programul a continuat cu vizita la Târgul de carte Gaudeamus de la I.C. Brătianu și Festivalul Toamna Buzoiană.
Mulțumesc domnului prim-ministru Marcel Ciolacu și domnului ministru Florin Barbu!” , a transmis șeful CJ, pe pagina sa de facebook.
La începutul conferinței de presă organizate cu o ocazia vizitei la Buzău, Marcel Ciolacu a glumit, spunând că s-a asigurat că liderii organizației județene îl vor accepta și în 2024 pe listele de candidați la parlamentare. Poate că a dorit să distragă atenția de la teme ,,prezidențiabilului” PSD…
La conferința de presă susținută de premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, au mai participat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Ionuț Barbu, cercetătorul Costel Vânătoru, președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, și senatorul Lucian Romașcanu, președinte al PSD Buzău.
Conferința poate fi urmărită AICI.