Pentru mai mulți buzoieni, o partidă de vânătoare organizată în weekend s-a lăsat cu amenzi, arme confiscate și anularea dreptului de a deține arme. Asta după ce polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descins în mijlocul lor, pentru a verifica dacă sunt respectate normele legale pentru o astfel de activitate.
La partida de vânătoare, desfășurată ieri în extravilanul localității Buda Crăciunești (comuna Cislău), participau 11 persoane, iar polițiștii au constatat, după verificări cu etilotestul, că trei dintre bărbați, cu vârste cuprinse între 46 și 58 de ani, se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
,,Faţă de aceştia a fost dispusă măsura de siguranţă de ridicare a armelor şi muniţiilor, precum şi măsura sancţionării contravenţionale şi măsura complementară de anulare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor.
Totodată, polițiștii au stabilit că un bărbat de 48 de ani nu ar fi avut asigurată arma şi muniţia deţinută legal în mod corespunzător, în conformitate cu prevederile Legii 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor, fiind dispusă măsura sancţionării contravenţionale, precum şi măsura complementară de suspendare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor.
În final, toţi participanţii au fost instruiţi cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 407/2006 – vânătorii și a protecției fondului cinegetic și Legii nr. 295/2004 – privind regimul armelor și al munițiilor.
Polițiștii atrag atenția că pericolul social al nerespectării normelor de siguranță la vânătoare și a condițiilor de port și folosire a armelor letale este unul ridicat, ce poate duce la producerea unor incidente grave.„, precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.




