Săptămâna aceasta a fost finalizată competiția de la Liceul de Arte ,,Margareta Sterian”, între elevii claselor a XII-a, pentru a desemna câștigătorul unei burse de studii, la Beaux-Arts de Paris. Consiliul Local al Municipiului Buzău urmează să aprobe aceast bursă. Premiul este acrodat în cadrului unui proiect inițiat anul trecut, de Primăria Buzău.

,,În 1876, Primăria Buzău acorda o bursă de studii, profesorului de caligrafie și desen liniar, Ion Andreescu, care avea să devină cel mai mare pictor impresionist român, care a făcut din Buzău, cel mai pictat oraș din România, chiar dacă a trăit doar 32 de ani.

Începând de anul trecut, am inițiat această bursă de studii care se numește ,,Ion Andreescu”, un arc peste timp, ce se dorește a stimula tânăra generație iubitoare de artă să progreseze! Câștigătoarea celei de-a doua ediții este Catinca David, elevă în clasa a XII-a, care a impresionat juriul atât prin lucrarea prezentată, dar și prin simplitate, bun simț, educație și cultură.

Buzăul are copii excepționali și trebuie să-i sprijinim să-și desăvârșească visele!„, a transmis primarul Constantin Toma.

Anul trecut, câștigătoarea bursei a fost o altă tânără foarte talentată, de la Liceul de Arte ,,Margareta Sterian”, Sofia Dominoschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.