Un instructor și un elev de la școala militară de la Boboc au fost la un pas de o tragedie, zilele trecute, la un zbor de antrenament. În imagini se observă cum avionul e scăpat de sub control după o manevră de acrobație și aterizează forțat, în afara pistei. Cei doi au scăpat teferi, potrivit reprezentanților Forțelor Aeriene.

,,Joi, 16 octombrie 2025, o aeronavă IAK-52 aparținând Bazei Aeriene de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic ‘Aurel Vlaicu’ Boboc, a fost implicată într-un incident, pe timpul unui zbor de instrucție. Echipajul de la bordul aeronavei era format din doi militari, instructor și elev, și se află în afara oricărui pericol. Imediat după incident aceștia au fost transportați cu ambulanța din dotarea bazei aeriene la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru o evaluare suplimentară completă.

Conform procedurilor standard în aceste situații, Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene a dispus constituirea unei comisii de cercetare a incidentului care analizează cauzele producerii evenimentului„, au transmis Forțele Aeriene Române, abia astăzi, printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.