
Victimele accidentelor rutiere ori ale agresiunilor încarcă factura Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău cu sute de mii de lei. Spitalizarea care poate ajunge uneori şi la 40 de zile este suportată de unitatea spitalicească iar o parte dintre cheltuielile care ar trebui achitate de autorii accidentelor sau ale agresiunilor nu mai pot fi niciodată recuperate pentru că mulţi sunt insolvabili. Ca să recupereze cele aproape 400 de mii de lei, Spitalul are în prezent pe rol aproape 500 de dosare.
Numai în primele două luni ale anului în curs Spitalul judeţean a înregistrat debite de 36 de mii de lei, care se adaugă celor din anul precedent de 350 de mii de lei. Unitatea spitalicească a acordat asistenţă medicală victimelor accidentelor rutiere şi a celor agresate aşteptând ca cei vinovaţi să plătească.
Cum foarte puţini dintre autorii acestor fapte vin să deconteze cheltuielile de spitalizare ale victimelor, Spitalul este nevoit să acţioneze în instanţă ca parte civilă. Sumele care se cheltuie cu executarea sentinţelor date de instanţă sunt mari şi tot din bugetul spitalului provin iar de multe ori executarea nu se finalizează pentru că vinovaţii sunt insolvabili.
“Noi ca instituţie ne-am constituit parte civilă într-un număr de aproximativ 500 de dosare, care sunt în diferite stadii. În jur de 200 de dosare sunt în stadii de judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti. Dacă ne referim la suma pe care o avem noi de recuperat, aceasta se ridică la 3 miliarde şi jumătate de lei vechi. Recuperarea acestei sume este anevoioasă pentru că noi trebuie să cheltuim alţi bani cu executorul judecătoresc, şi, există posibilitatea ca noi să nu recuperăm niciun ban, chiar dacă punem în executare un debitor”, a declarat Sorin Pătraşcu, şeful serviciului juridic al Spitalului Judeţean Buzău.
Datoriile cresc de la o zi la alta şi încarcă mult factura spitalului.
“Rezolvarea acestor situaţii nu poate veni decât din instanţă, lucru care durează foarte mult. La ora actuală avem datorii acumulate de aproximativ 4 miliarde de lei, numai din spitalizarea victimelor accidentelor rutiere şi a agresiunilor. Pentru noi această sumă este mare, în situaţia în care mai avem şi alte datorii. Cu această sumă aş putea achita utilităţile spitalului pentru o lună. S-au câştigat câteva procese în instanţă dar este foarte puţin faţă de suma care trebuie recuperată”, a declarat Doru Nicolescu, managerul Spitalului Judeţean Buzău.
Bugetul şi aşa decimat de decontările incomplete ale Casei de asigurări de sănătate, ajunge cu greu nevoilor de funcţionare al celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ. Preluat în urmă cu un an şi jumătate de Consiliul Judeţean, şansa spitalului de a funcţiona stă în rectificările bugetare ale administratorului.
“O parte din datorii, de când am preluat această unitate, au fost achitate. Au rămas în continuare datorii, care îngreunează desfăşurarea unei activităţi normale în cadrul Spitalului Judeţean. Încercăm în fiecare lună să intervenim în finanţarea acestei unităţi, făcând rectificările necesare la bugetul instituţiei ”, a declarat Victor Mocanu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.
Legea prevede că autorii accidentelor şi agresiunilor trebuie să suporte cheltuielile de spitalizare ale victimelor. Stabilirea vinovăţiei în cazul unui accident sau agresiune se face însă numai după finalizarea anchetelor iar verdictul final durează până la stabilirea unei sentinţe defintive şi irevocabile.