
O ploaie de o jumătate de oră cu grindină a făcut prăpăd pe raza localităţilor Smeeni şi Brădeanu. Localnicii spun că gheaţa era de mărimea unui ou de porumbel şi că la ei în zonă nu a mai fost astfel de ploaie de peste 15 ani.
Sătenii povestesc că cerul s-a înnorat brusc şi a început potopul. Grindina a sfâşiat pur şi simplu frunzele de porumb iar unde terenul agricol a fost mai jos faţă de drum apa s-a adunat şi bălteşte în jurul plantelor.
Dacă pentru porumbul căruia i-au fost zdrenţuite frunzele oamenii tot mai au speranţă că plantele se pot îndrepta , acolo unde apa nu s-a scurs în pământ şi s-au făcut bălţi în jurul porumbul, nădejdea că se mai poate face ceva a dispărut complet.
” Aici cam în proporţie de 30 la sută este afectat porumbul că nu a distrus grindina chiar toate frunzele, mai este miezul şi ar putea să crească în continuare dacă e vremea bună şi nu mai plouă aşa mult. Dar mai încolo sunt bălţi şi apa putrezeşte tulpinile” ne spune un sătean din Smeeni.
” A venit sfoară de grindină şi a culcat la pământ tot în lanul de porumb, noroc că avem pământul la asociaţie şi cultura este asigurată. Mai mult ca sigur că vom fi despăgubiţi” spune un alt agricultor.
Şeful asociaţiei agricole Cereanim Smeeni a înştiinţat firma cu care a încheiat asigurarea pentru lotul de porumb şi spune că aşteaptă evaluatorii.
” Cred că proporţia în care este afectat porumbul de pe cele 200 de hectare este undeva la 25 – 30% acum eu am luat legătura cu ei şi vor veni să facă evaluarea în teren . Şanse ca porumbul să-şi revină sunt destul de mari pentru că grindina a lovit primele trei-patru straturi de frunze, miezul nu a fost afectat la unele plante” afirmă Gabriel Buga , şeful Cereanim Smeeni.
Din păcate progonzele meteo nu sunt prea optimiste, metologii anunţând că se vor întoarce ploile şi chiar grindina.



