
O instanţă de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Ploieşti judecă astăzi recursul formulat de preşedintele Consiliului Judeţean, Victor C. Mocanu, împotriva deciziei de luni a Tribunalului Buzău, care i-a invalidat candidatura pentru un nou mandat în funcţia pe care o deţine în prezent. Biroul Electoral a înregistra candidatura lui Victor Mocanu, însă magistraţii buzoieni au decis că acesta nu poate candida în calitate de independent, atâta timp cât este membru al Partidului Social Democrat, chiar dacă s-a autosuspendat, şi nu a demisionat din PSD. În 27 aprilie, Victor Mocanu şi-a depus candidatura pentru cel de-al treilea mandat la Consiliul Judeţean Buzău. Acesta candidează ca independent după ce, în urmă cu o lună, s-a autosuspendat din PSD, pentru a putea intra în cursa electorală în condiţiile în care candidatul USL a fost desemnat liberalul Cristi Bâgiu.