Spitalul Judeţean Buzău a scos din nou la concurs două posturi disponibile la Serviciile de Aprovizionare şi la Achiziţii. Concursul s-a mai organizat de două ori până acum, însă rezultatele foarte slabe obţinute de candidaţi au lăsat libere posturile. Zilele trecute, concursul a fost reluat. Pentru postul de şef Serviciu Aprovizionare s-au înscris doi candidaţi, iar la proba scrisă niciunul nu a reuşit să obţină nota 7, cea minimă pentru a fi promovat. Unul dintre înscrişi a fost notat cu 3,90, iar cel de-al doilea cu 5,13.
Disponibil a fost şi postul de referent de specialitate în cadrul Biroului de Achiziţii. Pentru ocuparea acestuia s-au înscris tot două persoane, una dintre ele a fost declarată şi admisă, fiind notata cu 51,33 de punte, în timp ce cel de-al doilea a picat proba scrisă obţinând doar 31,33 puncte. Nota minimă de trecere a fost de 5.
Prin urmare, postul de şef Serviciu Aprovizionare a rămas în continuare vacant şi probabil, în următoarea perioadă, conducerea unităţii spitaliceşti buzoiene va organiza concurs pentru ocuparea acestei funcţii.



