drum, incendiu, pompieri, victimaUn bărbat a murit, iar o femeie a suferit arsuri pe faţă şi mâini în urma unui incendiu izbucnit, duminică seară, în locuinţa lor din satul buzoian Ţâţârligu, din comuna Berca, iar pompierii nu au putut ajunge în zonă cu autospecialele din cauza drumului impracticabil.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, Marius Sârbescu, un bărbat de 62 de ani a murit carbonizat, o femeie a suferit arsuri pe mâni şi pe faţă, iar soţul acesteia, în vârstă de 82 de ani, a ajuns la spital în stare de şoc, după ce flăcările le-au cuprins întreaga gospodărie.

Incendiul s-a propagat după ce bărbatul de 62 de ani, care îi ajuta la treburi pe proprietarii locuinţei, a strâns resturile vegetale din grădină şi le-a incendiat. O scânteie a fost luată de vânt, astfel că flăcările s-au extins rapid la grajdul cu animale şi la locuinţa în care se aflau bătrânii.

Pompierii au fost solicitaţi pentru stingerea incendiului, însă au ajuns la casa cuprinsă de foc după multe ore, din cauza zonei inaccesibile autovehiculelor.

Autospecialele au fost lăsate la marginea satului Răteşti, la circa zece kilometri de locul în care se afla locuinţa, iar pompierii au fost nevoiţi să parcurgă pe jos aproape tot drumul pînă în satul Ţâţârligu, comuna Berca.  Când au ajuns la faţa locului, pompierii nu au mai putut face însă nimic, casa şi anexele fiind mistuite de flăcări.

Trupul bărbatului de 62 de ani a fost găsit cabonizat în zona grajdului, în timp ce proprietarii gospodăriei au fost descoperiţi de către pompieri şi medici în stare de şoc. Soţia proprietarului casei a suferit arsuri pe mâini şi pe faţă, ambii bătrâni fiind transportaţi la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.