Fiica fostului deţinut Ioan Bărbuş a spus, la procesul torţionarului Vişinescu, de la Curtea de Apel Bucureşti, că tatăl ei avea 40 de kilograme când a fost eliberat din penitenciar şi urme de lanţuri la picioare, pe care fuserse obligat să le poarte pentru că vorbea cu alţi deţinuţi. Conform Mediafax, judecătorul Carmen Veronica Găină a reluat audierile în dosarul fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vişinescu, primul martor care a dat declaraţii fiind Mihaela Bărbuş, fiica fostului deţinut politic Ioan Bărbuş.
Aceasta a povestit în faţa instanţei momentul revederii tatălui ei, la eliberarea acestuia din Penitenciarul Râmnicu Sărat, arătând că avea aproximativ 40 de kilograme, urme de lanţuri la glezne şi părea vizibil slăbit. Ulterior, din mărturisirile tatălui ei, femeia a aflat că acestuia îi fuseseră puse lanţuri pentru încercarea de a vorbi cu alţi deţinuţi sau pentru proteste.
Mihaela Bărbuş a mai arătat că deţinuţii de la Râmnicu Sărat îl numeau pe Alexandru Vişinescu „porc de câine” sau „satrap”, din cauza regimului dur pe care îl aplica la nivelul penitenciarului pe care îl conducea.
deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din 1967, erau foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre MAI după 23 August 1944, foşti conducători ai diverselor secte religioase şi alte cazuri mai izolate.
Regimul impus de Vişinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea zece ani.
„Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic”, au precizat procurorii.
Din documentele studiate de anchetatori au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu.
Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.
Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor ’50.
Vişinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954 – aprilie 1956. Decizia autorităţilor de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcţia de inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare.
În prezent, el trăieşte într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună.



