

Un fenomen deosebit s-a înregistrat în noaptea de marți spre miercuri pe cerul României.
Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Obrejița, Vrancea, dar a fost sesizat de localnici și în județul Buzău ori în Mureș.
Mai multe persoane au relatat și un zgomot foarte puternic care a acompaniat luminile roșii și galbene.
Practic, în jurul orei 3.00, cerul s-a luminat, asemenea unui miez de zi, și o bubuitură puternică s-a auzit în miez de noapte.
”S-a observat de către angajaţii dispeceratului ISU o lumină puternică roşie-gălbuie pe cer, urmată la 5 minute de un zgomot puternic. La puţin timp după ora 3, au fost recepţionate patru apeluri din localităţile Pârscov, Râmnicelu, Cernăteşti şi Beceni, care relatau acelaşi lucru. S-a luat legătura cu ROMATSA de la care am aflat că nu au fost înregistrate date despre acest fenomen şi nici zboruri, la acea oră”, a declarat plt. Vasile Prahoveanu, de la ISU Buzău.
Specialiștii urmează să stabilească despre ce este vorba.
Un meteor, cunoscut și sub numele de stea căzătoare, este fenomenul produs de explozia unui meteoroid atunci când intră în contact cu atmosfera terestră.
Meteoroidul este o bucată mică de rocă spațială care apare ca urmare a coliziunii dintre asteroizi sau a dezintegrării cometelor. De cele mai multe ori, aceste resturi din spațiu se descompun în totalitate înainte să ajungă pe sol. Totuși, se întâmplă ca unele bucăți să lovească pământul, iar acele bucăți se numesc meteoriți.



