antrenament, Bazin Olimpic, CJ, copii, Cristi Bigiu, cump[arare, performantaMoş Nicolae a adus copiilor buzoieni un dar pe care şi-l doresc de mult timp: redeschiderea Bazinului Olimpic. Copiii care ani de zile s-au chinuit să facă naveta zilnic pentru antrenament în alte judeţe au acum prilejul să se pregătească la standarde pe care şi le-ar dori orice viitor campion. Bazinul Olimpic din Buzău este în proprietate privată însă Consiliul Judeţean ar vrea să-l cumpere şi să-l administreze cu ajutorul primăriei pentru a nu se mai ajunge în situaţia de a fi din nou închis.

Ana şi Luca sunt fraţi iar părinţii lor şi-au dorit ca micuţii să facă înot pentru sănătate dar şi pentru performanţă. Cum la Buzău deşi exista un bazin olimpic obiectivul dar era inaccesibil din cauză că  era în conservare, cei doi fraţi dar şi alţi copii au făcut naveta zilnic vreme de doi ani la Ploieşti. Iar costurile nu au fost deloc de neglijat: 30 de milioane de lei în fiecare lună.Viitorii campioni au testat astăzi locul de antrenament şi asta le-a dat încredere că pot obţine mai multe medalii şi cupe.

Toma Miriţescu antrenor emerit şi membru în Colegiul Naţional al Antrenorilor apreciază că : “ eu o să propun o competiţie din an să se susţină aici. Este mai bun decât celelalte din ţară, cel mai cochet, sunt condiţii pe care nule găseşti nici în străinătate, are chiar şi camere de hotel deci va putea găzdui orice competiţie aici se poate oferi şi cattering ”.

Consiliul Judeţean a încheiat un parteneriat cu proprietarul bazinului până în aprilie anul viitor şi va susţine cheltuielile de funcţionare de 120 de mii de lei lunar.

Cristi Bîgiu preşedintele Consiliului Judeţean Buzău: “ Intenţia noastră este de a achiziţiona acest bazin, deoamdată a fost deschis, se va face o expertiză şi dacă va ieşi o valoare pe care ne-o putem permite ca şi comunitate , pe parcrusul a doi trei patru ani dacă şi proprietarul este de acord intenţionăm să-l cumpărăm

Bazinul Olimpic din Buzău a fost dat în folosinţă în septembrie 1987, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 30 milioane lei.Obiectivul era în proprietatea statului şi administrarea fostului Comitet judeţean al UTC. După 1990, în baza Decretului – Lege nr.150/1990, bunurile care au aparţinut fostelor organizaţii ale UTC au fost transmise în patrimoniul Fundaţiilor pentru tineret nou înfiinţate. În perioada 1994 – 2001, au fost iniţiate mai multe demersuri legale ale Consiliului local al municipiuluiBuzăuşi Consiliul Judeţean Buzău de preluare în proprietate şi administrare a acestui obiectiv fiind iniţiate inclusiv proiecte de hotărâri de guvern care, însă, nu s-au finalizat, din păcate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.