
UPDATE:
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Comisoaia, pe DN2 E85, un bărbat de 38 de ani, din Brăila, ar fi pierdut controlul autoturismului şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa pe sensul opus de circulație, condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani din Vrancea.
Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului de 38 de ani și rănirea pasagerului acestuia, un tânăr de 22 ani, din Suceava, dar și a celuilalt șofer. Cei doi răniți au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.”, anunță Biroul de Presă al IPJ Buzău.
Traficul a fost reluat.
Știre inițială:
În urmă cu puțin timp, Poliția buzoiană a anunțat că traficul este blocat pe DN2 E85, în localitatea Comisoaia, după producerea unui accident în care au fost implicate două autoturisme.
Revinim cu detalii.