elevi, nevazatori, spectacolTrei elevi ai Liceului pentru Deficienti de Vedere din Buzau au uimit publicul prezent, vinerea trecuta, pe scena Salii Ateneu a Filarmonicii ,,Emil Jora” din Bacau, in cadrul unui spectacol organizat intr-un parteneriat dintre mai multe organizatii neguvernamentale, institutiile sociale, educative si administrative, respectiv Asociatia “Sprijin pentru Parinti” Bacau – Centrul de zi ,,Norocel”, Asociatia ,,1 Iunie 2001” Buzau, Teatrul de la Gisteni, Liceul de Arta ,,George Apostu” Bacau, Liceul pentru Deficienti de Vedere Buzau, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau si Consiliul Judetean Bacau.

Desi sunt lipsiti total de darul vazului, cei trei elevi buzoieni i-au invatat pe spectatori  ca nobletea sufletului, vointa si talentul te pot ajuta sa-ti depasesti limitele. Vocea Biancai Urban i-a determinat pe unii dintre spectatori sa exclame ca este ,,o minune’’. Aceeasi stare de uimire si consideratie au transmis-o si elevii Silviu Brazdis si Andrei Calancea, care au cantat la orga. Fiecare dintre ei au dovedit ca sunt speciali, ca isi cunosc rolul in societate si ca se pot integra foarte usor acolo unde exista deschidere si unde sunt apreciati la adevarata valoare.

In fapt, intreg spectacolul de la Bacau a justificat pe deplin mesajul inscris pe banda lunga din material, desfasurata  pe scena, pe care era inscris ,,Si totusi suntem ca voi!” 

,,Inca o data, am dat dovada ca putem sa contribuim si prin aceste actiuni cultural-educative la combaterea discriminarii. Noi am fost doar o parte din aceasta actiune, si ne bucura foarte mult ca am putut, in virtutea parteneriatului pe care il avem, sa facem cunoscut talentul celor trei elevi de la Liceul pentru Deficienti de Vedere Buzau. Ne vom pune in continuare la dispozitia acestor cauze, prin care se urmareste, in primul rand, incluziunea sociala. Tocmai din acest considerent vom continua parteneriatele incepute acum patru ani cu Asociatia <Sprijin pentru Parinti> Bacau si cu Liceul pentru Deficienti de Vedere Buzau, parteneriate bazate pe respect, incredere si dorinta de a depasi barierele discriminarii”,  a declarat Ionica Tarau, presedintele  Asociatiei ,,1 Iunie 2001” Buzau, unul dintre partenerii evenimentului desfasurat pe scena filarmonicii bacauane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.