UPDATE
Femeia găsită carbonizată fusese înjunghiată de soțul său, apoi bărbatul i-a dat foc, de aici pornind și incendiul din locuință.
*ȘTIRE INIȚIALĂ
Incendiu cu urmări tragice în comuna Robeasca. O locuință a fost cuprinsă de flăcări, iar trei persoane au fost surprinse în casă, una dintre ele fiind găsită carbonizată. Alte două persoane vârstnice au fost scoase din locuință de săteni.
,,La fata locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apa si spumă, o ambulanță smurd si două ambulanțe SAJ dintre care un echipaj cu medic. Incendiul a surprins în locuință 3 persoane, doua dintre acestea (vârsta a 3-a, conștiente, cooperante – transportate la spital cu o ambulanțele SAJ și SMURD) au fost scoase de cetățenii prezenți la fata locului, până la sosirea pompierilor, cea de-a treia fiind găsită carbonizată. Incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafață de aproximativ 80 mp.
Cauza probabilă este în curs de stabilire.” , transmite Biroul de Presă al ISU Buzău.