Elevii și cadrele didactice din Liceul Tehnic Buzău se transformă în eroi pentru școala lor alături de Asociația Narada și cu sprijinul Primăriei Municipiului Buzău în data de 18 decembrie, între orele 09.30 și 18.30 la Centrul de informare turistică, din Piața Dacia, vor organiza un Târg de Crăciun cu strângere de fonduri pentru reabilitarea spațiilor din școala lor.

Elevii au pregătit un program artistic alături de colegii lor de la Ansamblul Balada, sub coordonarea cadrelor didactice, ne vor delecta cu o serie de dansuri populare, colinde, au bricolat minunate ornamente, coronițe, tablouri cu tema Crăciunului pe care le oferă spre vânzare și vor crea o atmosferă magică de sărbători.

Astfel, pe 18 decembrie, 59 de școli din toată țara, printre care și Liceul Tehnic Buzău, vor organiza simultan târguri de Crăciun pentru care elevii vor confecționa obiecte pe care le vor scoate la vânzare pentru membrii comunității locale. Foarte multe persoane publice, influenceri, actori, muzicieni, scriitori, au acceptat provocarea de a fi alături de micii antreprenori în această primă experiență a lor în business.  

Târgul de Crăciun cu strângere de fonduri reprezintă, totodată, și un manifest al elevilor prin care aceștia atrag atenția și invită la implicare socială astfel încât să poată învăța în condiții adecvate, dar și o modalitate să își dezvolte o gândire antreprenorială, să devină independenți și să strângă bani, să își construiască propriul lor mecanism de finanțare a alertei.

Cu sumele astfel obținute din vânzarea produselor, cu ajutorul Narada, care va dubla suma strânsă și al partenerilor care susțin organizația și campania târgurilor de Crăciun, Liceul Tehnic Buzău va obține fondurile necesare să rezolve alerta (înlocuirea ușilor din corpul B).  

Buzoienii sunt așteptați la Târg pentru că doar o comunitate puternică poate schimba fața educației buzoiene, transmite conducerea Liceului Tehnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.