
Trafic dirijat pe DN10, în Viperești, accident de circulație.
Din primele date de la fața locului, un autoturism condus pe direcția Brașov către Buzău, de către un șofer de 29 de ani, din Mihăilești, a accidentat o tânără de 24 de ani, din aceeași localitate, în timp ce aceasta ar fi intenționat să se urce ca pasager într-un alt autoturism, pe sensul opus de mers.
Tânăra rănită a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.