biserica, credinciosi, icoana, minuni, pelerinaj, ploaie, rugaciuniIcoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Dălhăuţi a ajuns la Buzău sâmbătă în zona Cochirelanca – Boboc unde a avut loc o procesiune de invocare a ploii. După finalizarea slujbei, Icoana a fost depusă la biserica Greci din centrul Buzăului unde sute de credincioşi s-au putut ruga până ieri. Astăzi Icoana va pleca în mai multe localităţi din judeţ, marţi va poposi la Mănăstirea Ciolanu, iar miercuri, de Sfânta Maria se va întoarce la un lăcaş de cult din oraş, urmând ca după aceea să plece către Dălhăuţi.  „Pentru că este Postul Adormirii Maicii Domnului, o perioadă în care este nevoie şi mai mult de rugăciune şi pentru că parohiile buzoiene şi vrâncene treceau printr-o perioadă de secetă, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dălhăuţi a fost adusă în perioada 8-16 august într- un pelerinaj pentru ca Sfânta Icoană  să ne inecuvânteze cu ploaie, ceea ce iată că s-a şi întamplat. Sfânta Icoană va fi dusă şi în zonele de deal şi de câmpie din judeţ, iar miercuri se va întoarce la Catedrala Voievodală Adormirea Maicii Domnului din Buzău”, ne-a spus părintele Adrian Ionescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiecopiei Buzăului şi Vrancei.

Icoana Făcătoarea de Minuni de la Dălhăuţi, numita si „Anufiana”, este una dintre cele mai renumite icoane din tara, aceasta fiind recunoscuta drept facatoare de minuni. Manastirea Dalhauti este situata la o departare de 14 kilometri de orasul Focsani, ea apartinand in prezent de Episcopia Buzaului.Manastirea Dalhauti dateaza inca de prin secolul al XV-lea, desi unii plaseaza inceputurile acesteia undeva prin secolul al XVII-lea. Intre anii 1464 si 1469, aici s-a construit o mica biserica de caramida, avand drept hram Izvorul Tamaduirii. La mica distanta de biserica de caramida, se va ridica Biserica de lemn Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. In acesta mica biserica de lemn se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Istoria icoanei Maicii Domnului din Manastirea Dalhauti nu este foarte clara, ea pastrandu-se mai mult in traditia orala a locului. Atat vietuitorii de atunci ai manastirii, astazi fiind cu obste de maici, cat si istoricul locului, din anul 1932, marturisesc ca icoana ar fi de origine apostolica, adica o copie dupa un model original, zugravit de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca.