
Suuces obținut de Primăria din Vadu Pașii. După ce în urmă cu câteva luni, o parte dintre consilierii locali se opuneau unui proiect care viza modernizarea drumurilor locale, acum autoritățile au reușit să obțină finanțare nerambursabilă pe acest proiect. Ieri a fost semnat contractul de finanțare în valoare de 964.826 de euro, bani cu care se va realiza modernizarea drumurilor locale în comuna Vadu Pașii. Banii provin ca urmare a unui proiect depus de administrația publică din Vadu Pașii la AFIR, proiect care a fost aprobat și care primește ajutor financiar nerambursabil în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.




Noroc ca vi s-a lasat ca ”grea mostenire” proiectul asta. Proiectul e aprobat de pe vremea lui Suditu. Ce sa faci cu corectitudinea asta! Uitati sa declarati ca in 6 luni de cand sunteti pe scaunelul ala caldut nu ati atras nici un banut din contra ati cumparat becuri in valoare de 3 miliarde care norocul nostru….. ca sunt din stalp in stalp ca alfel eram nevoiti sa mergem cu lanterna. Si bine ca l-ati angajat pe domnul Dragu ca nu erau destui incompetenti in primarie. Si cat costa domnule primar un metru patrat in spatele Bisericii? 25 de Euro metrul patrat? LOC SFANT al consilierului Voinea nu? Nici in buricul Bucurestiului nu e asa.
Combinatii mai ceva ca la primaria Vadu Pasi nu s-au vazut decat la Bosco si la Bigiu. Fura toti din primarie cu rude, prieteni si acolitii lor, pe capete. Se construieste peste tot in comuna fara autorizatie si fara a se respecta normele (pe care oricum nu le verifica nimeni). Isi face fiecare ce vrea la casa, la ziduri, in fata casei, fara sa dea explicatii la nimeni. Primaria nu are o evidenta a terenurilor care sunt suprapuse pentru ca au furat ei destul.