Sub denumirea ,,STOP CERȘETORIEI! – Campanie de informare și responsabilizare civică în municipiul Buzău”, Poliția Locală Buzău și autoritățile locale au demarat activități prin care vor să îi convingă pe buzoieni să nu le mai ofere bani sau bunuri cerșetorilor, pentru a nu mai încuraja prezența acestor persoane pe străzile orașului. În acest sens, cei de la Poliția Locală au venit cu un comunicat de presă prin care fac un apel public:

,,Primăria Municipiului Buzău și Direcția Poliția Locală Buzău anunță desfășurarea unei campanii locale de conștientizare privind descurajarea cerșetoriei în spațiile publice. În cadrul acestei acțiuni, afișe de informare cu mesajul „Banii oferiți cerșetorilor îi încurajează să rămână aici, în stradă” au fost amplasate în zone în care sunt depistați frecvent.

Pentru a spori vizibilitatea mesajului și pentru a contribui la combaterea unui fenomen care afectează siguranța și imaginea comunității, afișele au fost instalate:

  • de către reprezentanții asociațiilor de proprietari la intrările în scările de bloc și în zonele comune ale ansamblurilor rezidențiale,
  • de deținătorii de magazine și operatorii comerciali în proximitatea spațiilor lor,
  • în intersecții și zone intens circulate, unde fenomenul cerșetoriei este frecvent întâlnit.

Scopul campaniei este de a informa cetățenii asupra efectelor negative generate de oferirea de bani persoanelor care practică cerșetoria și de a promova alternative mai eficiente de sprijin, precum direcționarea resurselor către centre sociale și organizații specializate.

Primăria Municipiului Buzău și Direcția Poliția Locală Buzău fac apel la locuitori să contribuie activ la reducerea fenomenului, adoptând un comportament responsabil și susținând măsurile dedicate menținerii ordinii publice.„, transmit reprezentanții Poliției Locale Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.