Dorin BADULESCU si Cezar PREDA

Liberalii au 4 oameni în cursa pentru desemnarea drept candidatul partidului la alegerile pentru Primăria municipiului Buzău. Dintre ei va fi ales cel mai bun candidat, omul cu cele mai mari șanse să câștige funcția de edil al municipiului reședință de județ. Deputatul Cezar Preda, lider al PNL Buzău, prezent duminică într-o conferință de presă, nu a dorit să dezvăluie numele celor 4 candidați, spunând doar că este o competiţie internă, cel mai bine clasat în sondajele partidului urmând să fie declarat candidat.
„Avem deja patru candidați înscriși în competiția internă pentru că statutul ne obligă să nu oprim nici o înscriere, dar fiind o competiție internă nu vă putem da numele lor ” a afirmat copreședintele Cezar Preda.
Preda a spus însă că din cei 4 unul provine din vechiul PDL, iar acesta ar putea fi tânărul avocat Ciprian Ene.
Surse politice susțin că ceilalți trei candidați ar fi Constantin Ionescu, Cristinel Romanescu și Ovidiu Anghel.
În ceea ce-l priveşte, Cezar Preda a spus că nu va candida pentru postul de primar, însă a declarat că la alegerile pentru Consiliul Judeţean se va implica: ”Dacă mă întrebaţi dacă o să candidez la Primărie, vă spun că nu. Bineînţeles că o să fiu la Consiliul Judeţean , cu toată lumea, o să tragem lista. O să luăm fiecare comună pentru că aşa trebuie. Vrem să câştigăm” a spus deputatul Cezar Preda

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.