radar politieŞi femeilor le place adrenalina la volan. O dovedeşte cazul unei şoferiţe care a fost prinsă conducând cu o viteză foarte mare pe Şoseaua europeană. Mai exact, radarele care acţionau pe DN2 E85 au surprins autoturismul condus de femeia în vârstă de 26 de ani rulând cu viteza pe 165 km/h în afara localităţii Limpeziş. Tânăra din Tulcea a fost nevoită să lase permisul poliţiştilor de la Rutieră.
Într-o singură zi, poliţiştii buzoieni au constatat şi sancţionat 205 abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice. 86 dintre sancţiuni au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care nu au ţinut cont de limitele de viteză maxime admise, iar 28 de şoferi au fost sancţionaţi după ce nu au utilizat centura de siguranţă. Pentru că au depăşit viteza legală de deplasare pe sectoarele de drum tranzitate, trei conducători auto au fost obligați să predea permisele.
În urma testărilor efectuate cu aparatele etilotest poliţiştii au întocmit un dosar penal după ce au constatat că un bărbat de 54 de ani din comuna Pârscov avea o concentraţie alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt dosar penal a fost întocmit de poliţiştii din Pogoanele, după ce au depistat un buzoian de 33 de ani care conducea un autoturism deşi îi fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării, alte şase permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi pentru efectuarea unei depăşiri neregulamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.