***Praznicul Sfintelor Paști a adunat la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, în comuniune de rugăciune și bucurie duhovnicească, un număr impresionant de credincioși.
La miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a împărțit celor aproximativ 5.000 de buzoieni prezenți în curtea lăcașului de închinare și în rondul din fața acestuia Sfânta Lumină de la Ierusalim, pe care a dăruit-o sâmbătă seară, 4 mai 2024, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial, preoților și altor delegați din teritoriu, pentru a o duce în toate parohiile și mănăstirile din cele două județe.
Înaltpreasfinția Sa a oficiat începutul slujbei de Înviere în pridvorul Catedralei „Înălțarea Domnului”, apoi a dat citire cuvântului pastoral la această mare sărbătoare, intitulat Credința în Înviere risipește frica de moarte. În continuare, Ierarhul locului a săvârșit Utrenia pascală și Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, împreună cu un sobor de șapte preoți și patru diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei și de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale.
După încheierea Sfintei Liturghii, credincioșii de la cele două catedrale au primit 800 de cutii personalizate, conținând cozonac, pască, ouă roșii, pâine binecuvântată (numită „paști”) și câte o sticlă de vin bisericesc.
În prima zi de Paști, duminică, 5 mai 2024, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”, a fost oficiată Vecernia specială, cunoscută și sub denumirea de „A doua Înviere”. Un sobor de slujitori, în frunte cu Părintele Arhiepiscop Ciprian, a lecturat în cadrul slujbei pasajul evanghelic de la Ioan, capitolul 20, versetele de la 19 la 25, în douăsprezece limbi: română, greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, bulgară, engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă, fiind interpretat și în limbajul mimico-gestual.
***Sursă info+foto: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei