eclipsa
Medicii avertizează că privitul direct al eclipsei de soare este periculos şi că ochelarii de soare, bucăţile de sticlă colorată sau alte dispozitive nu oferă protecţie ochilor, fiind indicat ca eclipsa să fie privită la televizor.Specialiștii spun că este indicat ca eclipsa de soare de vineri să fie privită la televizor, ci nu direct, pentru a proteja ochii.

”Vineri are loc eclipsa de soare. În situaţia în care va fi soare, avertizăm populaţia că privitul direct este foarte periculos. Pot apărea leziuni (arsuri) retiniene grave, care pot determina scăderea definitivă a vederii. Nici un fel de lentile de ochelari de soare, sticle colorate sau afumate, radiografii, dvd-uri nu conferă protecţie pentru ochii dumneavoastră. Priviţi doar la TV eclipsa, dacă doriţi să vă păstraţi vederea intactă”, a declarat, joi, dr. Monica Pop.

Eclipsa de vineri va fi vizibilă din toată România, momentul său de maximă intensitate urmând să fie înregistrat la ora 11.56. Nu este foarte important locul de unde alegem să admirăm eclipsa de soare de vineri, pentru că acest fenomen astronomic va putea fi văzut la fel de peste tot în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.