Managerul unuia dintre cele mai mari spitale din ţară pentru persoane cu afecţiuni psihiatrice, Dumitru Popescu, inaugurează cea mai nouă secţie a unităţii spitaliceşti. Este vorba de o unitate specială destinată minorilor cu afecţiuni neuro-psihice. Secţia are 35 de paturi şi va putea primi pacienţi care se încadrează în această categorie de afecţiuni, din toată ţara, fiind la acest moment singura din România. Sediul fostei secţii de NPI va deveni, dupa inaugurarea noii secţii de la Ojasca, sediul LSM. Spitalul de psihiatrie şi măsuri de siguranţă Săpoca asigură spitalizare şi tratament pentru pacienţi din 11 judeţe: Buzău, Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Prahova, Tulcea, Călăraşi, Covasna, Giurgiu.
În acest moment prin numărul de paturi, spitalul Săpoca are un total de 800 de paturi, fiind astfel unul dintre cele mai mari spitale din ţară. Structura unităţii spitaliceşti la acest moment este: Sapoca – 325 paturi, Nifon – 115 paturi, Ojasca – 340 paturi, Buzau – 30 paturi , secţia ce se mută la Ojasca. Din totalul de 800 de paturi, spitalul din Săpoca asigură 300 de paturi pentru bolnavii condamnaţi de justiţie.