
Buzăul este pe un trend constant descendent în ceea ce privește cazurile noi de coronavirus, iar asta le-a dat curaj reprezentanților Spitalului din Râmnicu Sărat să repună pe tapet subiectul redeschiderii unității medicale și pentru bolnavii cu alte afecțiuni decât infecția cu SARS-CoV-2. Totuși, mai sunt pași importați de făcut pentru ca autoritățile de sănătate publică să aprobe această solicitare făcută în repetate rânduri de colectivul de medici din unitatea suport COVID.
În cursul zilei de ieri, managerul Adrian Danielescu și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Buzău au avut o nouă întâlnire unde au fost reluate discuțiile pentru redeschiderea unității spitalicești care de un an de zile nu mai poate primi și pacienții non COVID.