atac la preda, comisie, PDL, PNL, Preda, scuttaruPresedintele organizatiei judetene a Partidului National Liberal, deputatul George Scutaru, primeste, din nou, o replica pe masura, in urma unei declaratii publice facute impotriva adversarilor sai politici. De aceasta data este vorba despre deputatul Cezar Preda, presedintele Comisiei comune speciale a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind Securitatea Nationala.

Deputatul liberal, membru al aceleiasi comisii, a declarat, ieri, pe parcursului unei conferinte de presa, că-i cere, public, demisia lui Preda din respectiva calitate: “Deputatul Cezar Preda trebuia sa-si duca treaba la bun sfarsit in 18 luni de la infiintarea Comisiei, caci in hotararea de infiintare a acestei comisii s-a specificat ca pachetul de legi trebuie depus la Parlament in acest interval de timp. Au trecut 20 de luni si, dacat sa se ocupe de uniforme scolare ori de prezenta tinerilor in baruri, ar fi facut mai bine sa lucreze la acest pachet de legi. Cer public incetarea existenţei acestei comisii si votarea pachetului de legi propus de PNL inca de acum doi ani, legi in care siguranta si protectia cetateanului este pe primul plan. Noi, membri PNL din Comisie – domnii senatori Melescanu si Cristi David, impreuna cu mine -, i-am adresat o scrisoare acum doua luni si i-am cerut ca Parlamentul sa dezbata pachetul de legi al PNL. Preda nu a fost in stare nici macar sa convoace comisia, ultima data cand ne-am intalnit a fost în octombrie 2009; a tot pretextat ca nu este momentul politic sa ne ocupăm de aceste legi”, a spus, ieri, Scutaru

atac la preda, comisie, PDL, PNL, Preda, scuttaruReplica deputatului Cezar Preda a fost pe masura: “Nu-mi voi da demisia când vrea Scutaru, el sa vorbeasca atunci cand va avea  majoritate in Parlament! Abia acum putem lucra in Comisie, caci pana acum nu aveam majoritate in comisie si blocau orice initiativa. Acum colegii de la U.N.P.R. isi au si ei locul in comisie, putem lucre fara probleme”.

 Nu este prima oara cand liderul liberal buzoian primeste replici pe masura in urma declaratiilor pe care le face. La jumatatea lunii septembrie, cand liberalii lansasera pe piata politica si media zvonul ca presedintele Consiliului Judetean, Victor Mocanu, i-ar fi scris liderului PNL, Crin Antonescu, sperand ca va obtine sustinere de la Centru in vederea acceptarii sale in partid, Mocanu a respins cu tarie zvonurile lansate prin urbe, precizand ca nu are de gand sa treaca la PNL, nici acum, nici peste 20 de ani. „ Daca in lumea cealalta, eu stiu, peste 30-40 de ani, or sa se faca partide politice, da, poate plec de la PSD,  dar in niciun caz nu ma duc la la PNL. Asta cu scrisoarea este emisa de unul, de o publicatie. Nu am trimis nicio scrisoare. Eu nu pot sa fiu coleg cu domnul Scutaru, cum nici el zice ca nu poate sa fie coleg cu mine, insa eu nu pot sa fac asta pentru el a  stat mai mult pe la Moscova”, spunea, atunci, presedintele Consiliului Judetean, Victor Mocanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.