Marcel CIolacu
Se prefigurează o revoluție în PSD. Una menită a scoate în față oameni tineri, oameni care să nu fi fost angrenați pînă acum în activitățile partidului, la primul eșalon. Toate acestea au ieșit la iveală în cel mai recent mesaj postat pe facebook de liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu.
În postarea care se vroia a fi un gând pentru 2016, liderul social democrat a vorbit despre necesitatea de a se face schimbări majore în partid. Ciolacu a dat de înțeles că oameni noi vor fi sprijiniți și susținuți pentru a ajunge în funcțiile importante.
” Îmi asum promovarea tinerilor mânaţi de dorinţa de a face ceva pentru societate, patrioţi, credibili şi cinstiţi, cu experienţă profesională relevantă şi poftă de muncă în interesul românilor pe care îi vor reprezenta. Acesta va fi prioritatea mea în anul 2016 în organizaţia PSD Buzău. Nu mai avem nevoie să ratăm şi acest început!”, a scris Ciolacu, printre altele.
Potrivit unor surse politice, Ciolacu ar urma să-i lase în urmă pe social democrații care s-au perindat până acum în funcții, referindu-se aici în principal la cei care se învârt în jurul primarului Boșcodeală.
”Vreau ca alegerile locale să îi scoată în față pe oamenii cu realizări profesionale reale, pentru că ei sunt cei ce trebuie să se implice. Doar astfel comunitățile noastre se pot dezvolta rapid. Totodată, este necesar să fim pregătiți să accesăm cât mai multe fonduri din noul exercițiu financiar European. Alegerile parlamentare trebuie să aducă României un Parlament funcțional, credibil, restrâns și reprezentativ. PSD-ul are obligația de a promova, atât în Buzău cât și în restul țării, oameni tineri, dornici de muncă și cu experiențe pozitive în domeniile de activitate din care provin. Resetarea clasei politice nu se poate face decât prin deschiderea partidelor către promovarea de oameni noi, care să beneficieze de întregul sprijin al celor cu experiență politică vastă.
E timpul ca interesul general să devină o prioritate pentru noi toți! Cine va înțelege această nouă perspectivă și solicitare a României, a cetățenilor ei, sunt convins că va câștiga alegerile”, a mai spus Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.