De Sărbători, scandalurile s-au ținut lanț, iar polițiștii au fost nevoiți să intervină în forță în mai multe situații. Cele mai grave cazuri au fost mediatizate azi, de Biroul de Presă al IPJ Buzău:

Cazul 1

În seara de 26 decembrie a.c., în jurul orei 20.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe o stradă din municipiu, este în desfășurare un conflict între 3 persoane.

Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-au deplasat echipaje de jandarmi și poliţişti pentru a verifica aspectele sesizate și aplicarea măsurilor legale.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că incidentul s-a produs pe fondul unui conflict spontan, în urma unei șicanări în trafic, protagoniștii fiind conducătorul auto, un buzoian în vârstă de 31 de ani și 2 pietoni, 2 tineri în vârstă de 21 și 30 de ani, din Buzău.

În urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit faptul că bărbatul de 31 de ani nu deține permis de conducere, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a înregistrat o valoare de 0,77 mg/l, fiind transportat la o unitatea spitalicească în vederea prelevării de mostre biologice pentru a stabili cu exactitate valoarea alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe şi ameninţare, iar polițiștii au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pe tânărul de 31 de ani.

Cazul 2

În seara de 24 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Pârscov au fost sesizați că într-o societate comercială din Pârscov s-a produs un conflict spontan între mai multe persoane.

La fața locului au fost dirijate operativ echipaje de ordine publică, din cadrul Secției de poliție rurală Pârscov, în vederea depistării persoanelor și aplanării conflictului.

Din investigaţii a reieșit că în conflictul spontan au fost implicate trei persoane de o parte și una de cealaltă parte, cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, toţi din Pârscov.

În timpul altercației, persoanele și-ar fi adresat injurii, s-ar fi agresat reciproc, împrejurare în care au creat o stare de temere și de indignare persoanelor aflate în incinta societăţii comerciale.

Una dintre persoane, un tânăr de 26 de ani, a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Față de 3 persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe şi tulburarea liniștii și ordinii publice.

Cazul 3

În ziua de 26 decembrie a.c., în jurul orei 13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, pe o stradă din localitate, este în desfășurare un conflict între mai multe persoane.

Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă de poliţişti pentru a verifica aspectele sesizate și pentru aplicarea măsurilor legale.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că incidentul s-a produs pe fondul unui conflict spontan, protagoniștii fiind trei râmniceni, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani.

Față de doi tineri de 18 și 19 ani, ambii din Râmnicu Sărat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea parchetului.

Cazul 4

În ziua de 23 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Pogoanele împreună sprijiniți de jandarmi, au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și furt.

Din cercetări a reieşit că un tânăr în vârstă de 21 ani, din Pârscov, ar fi sustras autovehiculele a două persoane din localitate în scop de folosință, ulterior abandonându-le. De la un al treilea vecin ar fi sustras suma de 600 de lei și cheia unui autoturism.

Acesta a fost depistat de polițiști în Pătârlagele, pe DN10. În urma verificării acestuia în bazele de date, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul nu îi aparţine.

De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt  în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducerefurt și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus față de acesta măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.