copii, festival, mihaela runceanu

În perioada 25-27 aprilie, Asociaţia pentru Tineret şi Sport 2010 cu sprijinul Consiliului Judeţean, Primăriei Buzău, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Casei de Cultură, Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Buzău şi Liceului de Artă ,,Margareta Sterian,, din Buzău organizează a II a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Mihaela Runceanu – Pentru Voi Muguri Noi”. Scopul acestei manifestări artistice cu caracter competitiv îl constitue promovarea artei interpretative muzicale şi creaţiei la un nivel ridicat calitativ, descoperirea talentelor in rândul copiilor şi tineretului, pentru realizarea educaţiei lor estetice, dezvoltarea imaginaţiei, a bunului gust şi a respectului pentru valorile acestui gen de artă. Joi, 25 aprilie, înainte de debutul festivalului, va avea loc o conferinţă de presă. În aceeaşi zi, de la ora 12.00, vor intra în concurs elevii de la Clasa 0, dar şi cei de la clasele I şi a II a. Următoarea zi, începând cu ora 11.00, este rezervată Consursului pe grupuri, urmând ca sâmbătă, de la ora 12.00 să înceapă concursul grupa a III a, la care va mai participa şi grupa formată din copii participanţi la alte acţiuni din zilele anterioare. În ultima zi, de la ora 16.00, vor avea loc Gala Festivalului şi recitaluri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.