
S-a schimbat schema de vaccinare a bebelușilor. Astfel, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Buzău, vaccinul hexavalent care întrecut se administra bebelușilor la vârstele de 2 luni, 6 luni și 12 luni va fi făcut acum la 2 luni, la 4 luni și la 11 luni. La 12 luni rămâne a se administra ROR-ul.
Schimbări în schema de vaccinare sunt și la copiii de vârstă mai mare. Astfel, din acest an se va introduce la vârsta de 6 ani vaccinul DTPa iar la 14 ani se va face vaccinul diftero-tetanic.
În această perioadă, DSP a primit unul dintre vaccinurile care se administrează bebelușilor în schema de vaccinare obligatorie. Este vorba despre vaccinul hexavalent de care Ministerul Sănătății a trimis în teritoriu 1050 de doze, serul lipsind de la Buzău de circa 3 luni.
În tot acest timp, s-au strâns circa 800 de bebeluși care ar fi trebuit imunizați, dar care în lipsa vaccinului au fost amânați. Ei vor fi recuperați în perioada următoare.



