
O formațiune politică a solicitat Biroului Electoral Județean Buzău renumărarea voturilor pentru alegerile parlamentare. Este vorba despre Patrioții Poporului Român, partid care a considerat suspectă diferența de voturi primite la Senat și Camera Deputaților.
În județul Buzău, PPR a avut 1738 de voturi contabilizate la Senat și 581 la Camera Deputaților. În cererea lor către BEJ Buzău, reprezentanții formațiunii au invocat tocmai această diferență de mai bine de o mie de voturi, având suspiciunea că, la mijloc, ar fi fost o fraudă.
Biroul Electoral Județean Buzău a declinat competența soluționării către Biroul Electoral Central.



