Liderul PSD Buzău, senatorul Lucian Romașcanu, președinte ales al Consiliului Județean, vine cu un nou atac ironic la adresa partenerilor de guvernare.

,,Avem oameni galbeni care văd negru când văd roșu…

Să minimalizezi succesul nominalizării de la Comisia Europeană, poziție care gestionează peste 250 miliarde EUR din bugetul UE, să duci in derizoriu primirea funcției de Vicepreședinte al CE doar că nu e de la tine, arată micime patologică de caracter.

Pe toți cavalerii competenței din PNL ii rog respectuos să ne răspundă la câteva întrebări despre candidatul dumnealor:

  • care este poziția vis-a-vis de acuzația de plagiat, acoperită cu batista subțire a unor proceduri legale?
  • care este suma donată către cauze nobile din vânzarea gratuită a cărții autorului in rezervă?
  • de ce nu a coborât din înaltul pensiei de excepție și nu a legiferat in favoarea militarilor când era prim-ministru, fără să aștepte campania electorală?
  • de ce, din postura de stâlp al coaliției cu PSD, a făcut stânga împrejur (sau dreapta pe stil nou) și susține acum că invers e mai bine?

Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!” , a transmis președintele PSD Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.