5-alimente-pe-care-sa-nu-le-pui-in-cosul-de-cumparaturi_size1Responsabilii din Sănătate trag un semnal de alarmă asupra a ceea ce consumăm la mese. Alimentele pot conţine bacterii, virusuri, paraziţi sau substanţe chimice care sunt responsabile de peste 200 de maladii, de la boala diareică acută şi până la cancer. Apare un ciclu vicios între bolile digestive şi malnutriţie, ce afectează în particular su­garii, copiii mici, vârstnicii şi persoanele cu alte patologii. Bolile transmise prin alimente pot in­flu­enţa dezvoltarea socio-economică prin îm­po­vă­rarea sistemelor de sănătate, afectarea economiilor na­ţio­nale, a turismului şi comerţului. La nivelul judeţului Buzău, în anul 2014 au fost înregistrate cinci focare de toxiinfecţii alimentare: trei focare de colectivitate şi două focare familiale. Primul focar s-a înregistrat la o grădiniţă cu program prelungit din Buzău, cu 250 de consumatori şi 18 cazuri de îmbolnăvire. S-a efectuat control igienico-sanitar, s-au recoltat probe de salubritate, alimente şi apă; s-au recoltat coproculturi de la contacţi şi personal. S-a concluzionat că a fost vorba despre o toxiinfecţie alimentară cu stafilococ. Focarul a fost monitorizat şi închis fără a se extinde. Al doilea focar a fost înregistrat la o secţie de întreprindere din Buzău cu servirea mesei în sistem catering, cu 110 consumatori şi 11 cazuri de îmbolnăvire. Şi în această situaţie, s-a efectuat control igienico-sanitar la locul de muncă şi la distribuitorul de alimente, s-au recoltat probe alimentare şi de apă. Al treilea focar colectiv a fost înregistrat în Tabăra sezonieră Monteoru cu 39 de cazuri, din care 36 copii şi 3 adulţi care au prezentat simptomatologie digestivă (predominant dureri abdominale, vărsături, la care se adaugă febră, greaţă, scaune diareice), forme uşoare de boală care nu au necesitat spitalizare. Cele două focare familiale au înregistrat nouă îmbol­năviri, forme uşoare de boală, fără internare. În toate situaţiile, acţiunile de intervenţie şi prevenţie au fost efectuate de echipe formate din reprezentanţi ai tuturor serviciilor şi compartimentelor din Direcţia de Sănătate Publică, iar rezultatul acţiunilor întreprinse s-a concretizat prin limitarea extinderii focarelor. Tot în 2014, în judeţul Buzău s-au înregistrat 89 de cazuri de hepatită virală de tip A. Cele mai multe cazuri au provenit din mediul urban–74 de cazuri, iar cea mai afectată grupă de vârstă a fost 5–14 ani cu 46 de cazuri. Nu au lipsit nici cazurile de boală diareică acută – 1.217 buzoieni diagnosticaţi. 1.022 de cazuri au provenit din mediul urban, iar cele mai multe s-au înregistrat la grupa de vârstă 1-4 ani. La nivel global, bolile transmise prin alimente duc anual la decesul a aproximativ două milioane de persoane, din care o proporţie însemnată sunt copii. Toţi cei implicaţi în lanţul alimentar, de la fermieri, producători şi până la vânzători sau consumatori, au responsabilităţi majore în domeniul siguranţei alimentaţiei. Ziua Mondială a Sănătăţii din 2015 este considerată o oportunitate pentru sensibilizarea persoanelor care lucrează în diferite sectoare guvernamentale, fermieri, producători, comercianţi, personal medical dar şi consumatori, cu privire la importanţa siguranţei alimentaţiei, la rolul pe care fiecare trebuie să-l adopte. Astfel, campania este centrată pe cele cinci mesaje cheie pentru siguranţa alimentaţiei, concepute OMS: Păstraţi curăţenia; Separaţi alimentele gătite de cele crude; Gătiţi cât mai bine alimentele; Păstraţi alimentele la temperaturi sigure; Folosiţi surse de apă şi materii prime si­gure.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.