
Statul de drept este în pericol ! O spun nu numai reprezentanţii partidului aflat acum în opoziţie ci şi reprezentanţii societăţii civile dar mai ales instituţiile europene care stau cu ochii pe România de când a început criza politică. De când a început campania electorală pentru referendumul a cărei miză este demiterea preşedintelui Băsescu, adică imediat după publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Pralamentului de suspendare a şefului statului : ” paradoxal, nu Traian Băsescu este actorul principal în această campanie. Traian Băsescu ca persoană, ca președinte suspendat, este eclipsat în această campanie de lupta pentru recuperarea statului de drept. Nu contează cine îl iubește sau cine nu-l iubește pe Traian Băsescu, nu contează acum dacă Traian Băsescu a făcut lucruri numai bune sau a făcut lucruri mai puțin bune, contează că indiferent cine este președintele României , statul de drept este în pericol” , a afirmat Cezar Preda. Liderul democrat a cărei voce este din ce în ce mai luată în seamă a fost vehement în momentul în care a venit vorba despre autorii morali ai acestei crize politice : ” împotriva acestor golani trebuie să se ridice toată lumea care crede în statul de drept în România și în justiție indiferent dacă îl au la inimă sau nu pe Traian Băsescu ” a mai subliniat Cezar Preda. Prim-vicepreşedintele PD-L apreciază că la refernedum nu or veni numai susţinătorii lui Băsescu ci toţi aceia care se simt trădaţi : „confiscarea acestor instituții unește astăzi în România partide, societate civilă, oameni obișnuiți, oameni care nu cred că este bine ca acești comuniști să pună mâna din nou pe putere, să își aservească justiția și statul de drept. Vor fi oameni, și sunt convins de acest lucru, care nu l-ar vota pe Traian Băsescu, oameni care sunt încă nemulțumiți de măsurile dure luate, oameni care chiar dacă înțeleg explicațiile președintelui și partidului meu, nu accept să mai dea voturi, dar acum nu este vorba despre un vot pentru Traian Băsescu, nu este vorba despre un vot pentru PDL, acum este vorba despre un vot pentru o Românie europeană, este vorba despre un vot care menține statul de drept. Așa cum am văzut în ultimele două zile și cum cred și sunt convins că se va întâmpla în campanie, vor fi împreună pentru realizarea acestui deziderat categorii sociale total diferite, oameni care au opțiuni politice total diferite, oameni care nu au opțiuni politice, dar oameni care își dau seama în ce derapaj poate să ajungă România sub guvernarea aceasta grăbită, golănească și care nu ține cont de nimic.”