
În perioada 23-26 ianuarie a.c., poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat acţiunile pentru conştientizarea conducătorilor auto şi a celorlalţi participanţi la trafic, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. În această minivacanță, polițiștii rutieri și din dispozitivul de ordine și siguranță publică au efectuat peste 380 de testări cu aparatele din dotare, pentru depistarea și scoaterea din trafic a șoferilor ce prezintă risc pentru siguranța circulației. Printre cei surprinși de aparatul radar s-a aflat și un buzoian care circula cu un autoturism având viteza de… 165 km/h!
,,Polițiștii au întocmit 3 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, fals în înscrisuri sub semnatură privată și uz de fals. Într-unul din cazuri, este vorba despre un conducător al unui scuter de 41 de ani, din Săpoca, pe care polițiștii l-au oprit pe o stradă, în localitatea de domiciliu.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul din dotare, care a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost transportat la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei și continuării cercetărilor. Totodată, în urma neregulilor constatate în trafic la acest sfârșit de săptămână, polițiștii au aplicat 517 sancțiuni contravenționale. Aparatele radar care au acţionat pe principalele artere de circulaţie au înregistrat 212 autovehicule ce au depăşit regimul legal de viteză, iar în 31 de situaţii s-a impus reţinerea permiselor de conducere pentru depăşirea limitelor de viteză maxime admise pe sectoarele de drum tranzitate. Unul dintre șoferii care au rămas fără permis de conducere pentru încălcarea limitelor legale de viteză este un șofer de 43 ani, din Buzău, ce a fost depistat de polițiștii rutieri conducând cu o viteză de 165 km/h, pe DN2 E85, în afara localității Poșta Câlnău. Alte 8 permise de conducere au fost reținute de polițiști pentru neacordarea priorității de trecere, pentru adoptarea unui comportament agresiv în trafic, pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire, pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și pentru neprezentare la poliție în termenul legal în urma implicării într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. De asemenea, șoferii au mai fost sancționați pentru că nu au purtat centura de siguranță (48), care s-au urcat la volanul unor mașini cu defecțiuni tehnice (10) și 74 de sancțiuni pentru alte abateri în trafic.
Totodată, polițiștii rutieri au acționat pe linia prevenirii evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicați pietonii și bicicliștii. Pentru că nu au respectat regulile rutiere și și-au pus în pericol viața, 115 participanți la trafic din categoriile amintite au fost sancționați.”, se menționează într-un comunicat de presă.



