Weekend-ul trecut, în județul Buzău au fost organizate și executate acțiuni cu efective mărite, tip „razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică în municipiul Râmnicu Sărat și în orașul Pătârlagele, dar și în comunele limitrofe celor două localități. În cadrul acțiunilor au fost angrenați de ordine publică, polițiști rutieri, de investigații criminale, de la investigarea criminalității economice și polițiști criminaliști.

Biroul de Presă al IPJ Buzău a venit cu detalii despre aceste activități și cu câteva dintre cazuri:

,,S-au alăturat activităților și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău, Direcției de Sănătate Publică Buzău și polițiști locali. În cadrul acțiunilor au fost legitimate 377 de persoane și oprite pentru control în trafic 283 de autovehicule, 154 de conducători auto fiind testați cu aparatele din dotare.

Polițiștii au acţionat inclusiv în zona unităţilor de alimentaţie publică pentru prevenirea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice ce s-ar putea produce pe fondul consumului de băuturi alcoolice, fiind efectuate controale la 20 de unități comerciale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 126 de sancțiuni contravenționale, dintre care 7 la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 100 la O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 la O.U.G. 128/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și restul la alte acte normative. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de peste 76.500 de lei.

De asemenea, au fost demarate/continuate cercetările în cadrul a patru dosare penale.

Exemple:

1. Cercetat pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase

La data de 31 ianuarie a.c., în timpul exercitării activităților de serviciu, polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Sărat au depistat un bărbat de 35 de ani, din Grebănu, în incinta unei societăți comerciale. În urma controlului corporal, poliţiştii au descoperit asupra acestuia, într-o borsetă, un cuțit metalic, ce a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, cuțitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire.

2. Bărbat din Vrancea, cercetat pentru furt.

În cadrul acțiunii cu efective mărite desfășurate vineri în municipiul Râmnicu Sărat, polițiștii au identificat şi depistat un bărbat de 34 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt. Fapta a fost sesizată în aceeași zi de către persoana vătămată, un bărbat de 64 de ani, din Râmnicu Sărat. Din cercetări a reieşit că în aceeași zi, în contexul cumpărării unor bunuri electronice și electrocasnice aparținând părții vătămate, bărbatul ar fi profitat de neatenția proprietarului și ar fi preluat produsele fără a le achita. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, iar polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activități infracționale a persoanei cercetate.

Biroul de Presă al IPJ Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.