
Când ai setat ca obiectiv să pierzi câteva kilograme, te înarmezi cu multă răbdare, cu doză dublă de voință și pornești la drum, atacând pe cât mai multe fronturi. Îți faci abonament la sală, îți lipești câteva reguli alimentare pe frigider să te lovești de ele de fiecare dată când îți umpli farfuria, îți programezi chiar și câte ședințe de masaj anticelulitic să faci pe săptămână, dar uiți că mai ai o armă în dotarea ta … sau mai precis a sălii tale: sauna.
Deși nu atacă direct țesutul adipos, așa cum ai putea crede, sauna are multiple beneficii care, conjugate cu eforturile tale susținute pe celelalte fronturi, te vor conduce către corpul tras ca prin inel la care visezi. Sauna este inclusă în primele cinci metode de detoxifiere datorită transpirației abundente care deschide porii și ajută la eliminarea toxinelor din corp. Din cauza stilului nostru de viață sedentar și a folosirii antiperspirantelor, organismul nu mai transpiră, împiedicându-se astfel eliberarea toxinelor din corp. În timpul unei ședințe de saună, care durează între 30 și 60 de minute, temperatura corpului crește, stimulând-se deci glandele sudoripare și eliminarea toxinelor.
Mai mult, sauna are efect antiaging asupra epidermei întrucât temperatura mare stimulează sinteza de colagen conducând la îmbunătățirea elasticității pielii și conferindu-i tonicitate. Excesul de sebum este îndepărtat și se previne acneea la persoanele cu predispozițe către aceasta.
Dacă efectul de detoxifiere și antiîmbătrânire nu erau de ajuns, sauna vine și lucrează și în favoarea sistemului imunitar, persoanele care merg la sauna fiind mai puțin predispuse la infecții respiratorii ori la boli inflamatorii. O posibilă explicație a acestui efect ar fi faptul că hipertermia indusă de căldură stimulează imunitatea naturală a organismului.
Și să nu uităm despre cel mai evident și mai apreciat efect al saunei, anume relaxarea fizică și mentală. Căldura la care ne supunem corpul relaxează musculatura, fiind deci recomandată după ședințele dumneavoastră de antrenament. Expus la temperaturile ridicate, organismul elimină endorfine, neurotransmițători cu rol analgezic și tranchilizant, ceea ce plasează ședințele de saună în topul clasamentului celor mai eficiente remedii pentru a combate stresul, anxietatea, depresia și insomnia.
Pe scurt, dacă sauna relaxează musculatura, luptă împotriva semnelor de îmbătrânire, întărește sistemul imunitar, detoxifică organismul, revitalizează pielea și crește buna dispoziție, tu de ce nu ai încerca-o ca atuu în lupta ta pentru corpul suplu și tonifiat?
Noi te așteptăm de luni până sâmbătă la Jollie Studio, pregătiți cu toate armele de care ai nevoie ca să câștigi în lupta cu kilogramele.