350 de sancţiuni contravenţionale, 30 conducători auto rămași fără permise și șapte cazuri în care au fost întocmite dosare penale. Sunt câteva dintre rezultatele acțiunilor desfășurate în weekend de polițiștii de la Serviciul Rutier. Pentru depistarea șoferilor care au încălcat viteza legală, polițiștii buzoieni au avut sprijin din partea IGPR, care a trimis un elicopter să survoleze șoselele din județ.

,,Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate conducătorilor auto, 142 dintre aceştia fiind depistaţi în timp ce nu se conformau limitele maxime de viteză admise în localităţi ori în afara localităţilor. Din cauza vitezelor cu care și-au condus autovehiculele, 20 de conducători auto au predat permisele pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.

Traficul rutier de pe DN2E85, tronsonul dintre județele Ialomița și Buzău, a fost monitorizat, cu sprijinul Direcției Rutiere a Inspectoratului General al Poliției Române, prin sistemul FLIR, montat pe elicopterul din dotarea Ministerului Afacerilor Interne.

Printre cei care au predat permisele, se numără și un tânăr șofer buzoian, de 20 de ani, a cărui mașină a fost surprinsă de aparatele de înregistrare a vitezei de deplasare, în timp ce rula cu 135 km/h pe Șoseaua Nordului, din municipiul Buzău.

De asemenea, alţi 3 conducători auto au predat permisele după ce au efectuat depăşiri neregulamentare, 4 care au ignorat obligația de a se prezenta la poliție după ce au fost implicați într/un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale şi 3 care au fost depistaţi conducând cu alcoolemii de până în 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ultimele 72 de ore poliţiştii rutieri au sancţionat alți 45 de conducători auto care nu au utilizat centura de siguranță, 17 care au condus autovehicule cu defecțiuni tehnice şi alţi 72 care au săvârşit alte abateri în trafic.

Tot în perioada weekendului, au fost întocmite 7 dosare penale, 2 pentru conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată și alte 6 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Cea mai mare valoare indicată de aparatul etilotest a fost de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul unui bărbat de 65 de ani, Pogoanele. , transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.