CJ-Buzau-1Consilierii județeni se întrunesc astăzi, începând cu ora 9.00, în ședința ordinară a lunii mai. Aleșii județului vor trebui să ia în discuție 12 proiecte de hotărâre, printre care cel care vizează repartizarea unor sume din fondul de rezervă bugetară prevăzut în bugetul propriu al judeţului Buzău pe anul 2014, aprobarea modificării organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, dar și modificarea actului constitutiv, organigramei şi statului de funcţii ale S.C. „DOMENII PREST SERV” S.R.L. Buzău. Pe ordinea de zi au fost incluse alte trei materiale ce vor fi supuse atenţiei consilierilor judeţeni. Este vorba despre un buletin informativ cuprinzând informaţii de interes public conform Legii nr. 544/2001 pentru anul 2014, o informare cu privire la aplicarea Planului Anual de Distribuţie de Ajutoare Alimentare conform Hotărârii Guvernului nr. 600/2009 pentru anul 2013, precum şi o notă privind propunerea de reluare a procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a funcţiei de conducere vacante de Director al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională Rm. Sărat.

Vezi care sunt proiectele de hotărâre ce vor fi supuse aprobării consilierilor județeni:

1.      Aprobarea contului de execuţie a exerciţiului bugetar al judeţului Buzău pe anul 2013;

2.     Repartizarea unor sume din fondul de rezervă bugetară prevăzut în bugetul propriu al judeţului Buzău pe anul 2014;

 3.     Completarea programului de achiziţii publice al Consiliului Judeţean Buzău pentru anul 2014;

 4.     Aprobarea asumării de către Consiliul Judeţean Buzău a acordării Marelui Premiu al Concursului Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu”  Buzău;

 5.     Aprobarea participării Consiliului Judeţean Buzău în calitate de coorganizator al etapei a IV-a a Campionatului European de Motocross;

 

6.     Aprobarea susţinerii financiare a Clubului sportiv „Handbal Municipal” Buzău pentru participarea la turneul de baraj în vederea promovării în Liga Naţională de Handbal;

 7.     Darea în administrarea Consiliului local al comunei Glodeanu Siliştea a suprafeţei de teren de 55,02 mp. din DJ 102 H;

 8.     Aprobarea modificării organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău ;

 9.     Aprobarea formei actualizate a statului de funcţii la Muzeul  judeţean „Al. I. Odobescu” Buzău;

 10.  Atribuirea licenţei de traseu pentru traseul judeţean cod 093, Râmnicu Sărat Autogara TUC – Câmpulungeanca, operatorului de transport SC ROTRANS DANI SRL, declarat câştigător la şedinţa de atribuire electronică din data de 02.05.2014;

11.  Modificarea actului constitutiv, organigramei şi statului de funcţii ale S.C. „DOMENII PREST SERV” S.R.L. Buzău;

12.  Aprobarea delegării gestiunii directe pentru unele servicii de utilitate publică ale judeţului Buzău către S.C. „Domenii Prest Serv” S.R.L. Buzău.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.