Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va acorda despăgubiri producătorilor de legume ale căror sere şi solarii au fost distruse în urma căderilor masive de zăpadă din lunile ianuarie şi februarie.
Pentru a reduce impactul acestor pierderi asupra activităţii producătorilor de legume, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru alocarea de sume compensatorii prin acordarea unui ajutor de minimis care să compenseze valoarea estimativă a pagubelor produse la materialele de acoperire a spaţiilor protejate.
Ajutorul se acordă în conformitate cu regulamentul CE nr.1535/2007, iar cuantumul maxim nu depăşeşte echivalentul în lei a 7.500 euro pe beneficiar , adică 33.000 lei.
Astfel, producătorii agricoli – persoane fizice – vor primi 18 lei/mp pentru geam şi 2,25 lei/mp pentru folie plastic, în timp ce persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale, şi persoanele juridice vor primi 24 lei/mp pentru geam şi 3 lei/mp pentru folie plastic.
Termenul limită de depunere a cererilor de sprijin financiar la direcţiile agricole judeţene este 29 iunie 2012, dată după care vor fi făcute plăţile către beneficiari.