
Luni s-a consumat primul termen în procesul intentat celor doi examinatori de la Serviciul de Permise și Înmatriculări Auto și patronului școlii de șoferi Brătilă, în același dosar fiind trimis în judecată și primarul de la Brăești, Adrian Perțea.
Procesul are loc la Tribunalul Buzău, iar la primul termen, magistrații au cerut arestarea lui Brătilă, măsură respinsă însă de instanță. Soluţia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Iată soluția dictată de magistrați la termenul de luni:
”În baza art.207 al.4 C.pr.pen., constată că se menţin în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii Botezatu Adrian şi Chitic Andrei Costin şi în consecinţă menţine această măsură preventivă luată faţă de cei doi inculpaţi cu următoarele obligaţii: – să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară ori de câte ori sunt chemaţi; – să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, ca organ desemnat cu supravegherea de judecătorul de cameră preliminară, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi. În baza art.215 al.2 C.pr.pen., pe durata controlului judiciar, impune inculpaţilor respectarea suplimentară faţă de cele arătate mai sus a următoarelor obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară; – să nu se apropie de inculpaţii Brătilă Gheorghe, Perţea Adrian Ion, de martorii Susu Nicusor Claudiu, Teodorescu Sebastian Giani, Ban Petrica, Caliment Sorin, Dedu Alina Mihaela, Mihalache Elena, Vasile Raluca, Costin Danut Catalin, Cojocaru Nicolae Manuel, Marin Dan Liviu, Postelnicu Vasile, Petre Marius, Grigorescu Mirel, de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău privind înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Brătilă Gheorghe cu măsura arestării preventive. În baza art.207 al.4 C.pr.pen., constată că se menţin în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Brătilă Gheorghe şi în consecinţă menţine această măsură preventivă luată faţă de inculpat cu următoarele obligaţii: – să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, ca organ desemnat cu supravegherea de judecătorul de cameră preliminară, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 al.2 C.pr.pen., pe durata controlului judiciar, impune inculpatului respectarea suplimentară faţă de cele arătate mai sus a următoarelor obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară; – să nu se apropie de inculpaţii Botezatu Adrian, Chitic Andrei Costin şi Perţea Adrian Ion, de martorii Susu Nicusor Claudiu, Teodorescu Sebastian Giani, Ban Petrica, Caliment Sorin, Dedu Alina Mihaela, Mihalache Elena, Vasile Raluca, Costin Danut Catalin, Cojocaru Nicolae Manuel, Marin Dan Liviu, Postelnicu Vasile, Petre Marius, Grigorescu Mirel, de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art.215 al.3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.215 al.5 C.pr.pen., prezenta încheiere se va comunica, de îndată inculpaţilor, IPJ Buzău, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Buzău şi Poliţiei de Frontieră Române. În baza art.215 al.6 C.pr.pen., Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău verifică periodic respectarea obligaţiilor de către inculpaţi, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 23.11.2015.”



