Continuă tensiunile în interiorul PSD Buzău, pe fondul unor noi declarații critice ale primarului Constantin Toma. De această dată, subiectul este legat de desemnarea liberalului Adrian Veștea pentru formarea un nou guvern. Demisionar din funcțiile de conducere deținute în partid, edilul-șef buzoian susține că decizia de ieri urmărește distrugerea PNL și „menținerea pe linia de plutire a PSD”. De asemenea, Constantin Toma nu se ferește să vorbească despre trădare.

Decizia este luată de PSD pentru stabilitatea PSD-ului, nu a țării. Acest lucru se întâmplă în acest moment pentru că această decizie are două ținte, distrugerea PNL și menținerea pe linia de plutire a PSD-ului. (…) În momentul ăsta este o situație foarte proastă, cred că nu va obține totuși voturi, iar dacă va fi un vot va fi un vot al trădării, iar PSD să rămână în continuare pe linia de plutire, pentru că în momentul ăsta dacă ar fi alegeri anticipate PSD ar fi foarte jos. Probabil PNL și USR ar fi undeva sus, probabil la egalitate cu AUR, pentru că acest AUR la ultimele alegeri era cotat cu 35% și a ieșit cu 18%. Iar trendul acum este pentru această alianță PNL -USR.„, a afirmat primarul Constantin Toma, la Digi 24.

În schimb, președintele PSD Buzău, Romeo Lungu, a venit cu o reacție rezervată, apelând la o analiză punctată pe marginea soluțiilor ce pot fi avansate de premierul desemnat, Adrian Veștea. În plus, parlamentarul buzoian îi reproșează primarului că s-a grăbit cu acuzațiile.

Noul prim-ministru desemnat va trebui judecat după programul de guvernare, echipa pe care o propune și soluțiile pe care le are pentru România, nu după entuziasmul sau dezamăgirea unor comentatori de serviciu. PSD va analiza cu seriozitate aceste lucruri și va lua o decizie în forurile statutare ale partidului.

Între timp, observ că domnul Constantin Toma a găsit deja vinovați, trădări, conspirații și explicații pentru tot ce se întâmplă în politica românească. Ca de obicei, verdictul a venit înaintea faptelor. Noi preferăm o abordare mai aplicată: întâi vedem programul, vedem echipa, vedem dacă există o majoritate stabilă și dacă sunt respectate prioritățile românilor. Abia după aceea tragem niște concluzii.

În politică, graba de a da sentințe nu ține loc de responsabilitate.

Iar România are nevoie acum de mai multă responsabilitate și mai puțin spectacol., a precizat deputatul Romeo Lungu, președinte al PSD Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.