UPDATE 2

Primarul Gheorghe Micleru a fost arestat preventiv.

Iată comunicatul de presă emis de procurori:

,,La data de 25.01.2024 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G., primar al UAT Gura Teghii Judeţul Buzău pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, complicitate la furt calificat, abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte
de comerţ incompatibile cu funcţia.
În sarcina acestuia s-a reţinut că în calitate de primar al UAT Gura Teghii cu atribuţii
în administrarea bunurilor primăriei a săvârşit următoarele fapte de natură infracţională:
-şi-a însuşit două leagăne din lemn aparţinând primăriei pe care le-a folosit în cadrul
pensiunii pe care o are pe raza comunei;

  • a facilitat accesul tatălui său într-o grădiniţă din subordinea primăriei de unde acesta a sustras 5 uşi din termopan ce au fost folosite în cadrul aceleaşi pensiuni;
  • a încredinţat unui număr de două persoane cunoscute autoturismul primăriei pe care
    acestea l-au folosit în interes personal pe o perioadă de 2 ani;
  • a menţinut ca poliţist local o persoană deşi aceasta trebuia eliberată din funcţie, persoană pe care a folosit-o pentru rezolvarea unor probleme personale ale primarului cu încălcarea dispoziţiilor legale;
  • prin încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile a desfăşurat acte de
    comerţ, respectiv a administrat în fapt o societate comercială (pensiunea pe care o deţine pe raza comunei).
    Referitor la infracţiunile săvârşite Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a solicitat Judecătoriei Pătârlagele arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30
    zile.”

UPDATE 1

Micleru este acuzat că ar fi folosit bunuri achiziționate de Primărie și angajați pentru a-și amenaja o pensiune.

*ȘTIRE INIȚIALĂ

O serie de percheziții efectuate ieri la Primaria Gura Teghii și la mai multe locații s-a încheiat cu reținerea pentru 24 de ore a primarului Gheorghe Micleru și audierea mai multor persoane.

La mijloc este vorba despre un dosar de fals intelectual și delapidare, într-un dosar privind infracțiuni de serviciu.

Vom reveni cu detalii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.