
Zi încărcată de semnificaţii şi emoţii pentru politica buzoiană. Actualul edil-şef al municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, aflat la al 4-lea mandat şi lider al Organizaţiei Judeţene a PSD şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar din partea USL la Biroul Electoral Municipal. Asta chiar dacă a suferit o grea pierdere în familie în urma decesului mamei sale. El promite buzoienilor că va finaliza proiectele începute pentru modernizarea oraşului. Primarul în exerciţiu al municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală este printre cei mai longevivi primari din ţară, cu 4 mandate şi 16 ani în fruntea Palatului Comunal. A fost desemnat să candideze din partea USL încă de toamna trecută iar principalul său contracandidat este consilierul local independent Paul Negoiţă preot de profesie, susţinut de PD-L. Boşcodeală a avut un discurs emoţional atunci când a fost întrebat pentru c ear trebui să-l voteze buzoienii. La un moment dat primarul Boşcodeală a scăzut foarte mult tonul vocii iar emoţiile l-au gâtuit pentru ca în final ochii să i se umple de lacrimi.



