
Un grup de peste 50 de vânzători şi patroni de magazine din Gorbaciov, a luat, cu asalt sediul Primăriei Buzău. Comercianţii au aflat că un un spaţiu din apropierea Gorbaciovului a fost închiriat unor cetăţeni chinezi care intenţionează să facă un centru comercial în care ar urma să fie scoase la vânzare articole provenite din China, la preţuri foarte mici.
Un grup care îi reprezenta pe proprietarii de tarabe din Piaţa Gorbaciov a intrat în audienţă la primarul Constantin Boşcodeală şi a expus problema dar şi temerea că un astfel de centru comercial ar crea o concurenţă căreia ei nu ar putea face şi în acest fel ar fi nevoiţi să îşi închidă afacerile. Primarul a expliccat faptul că pe o piaţă liberă nu se poate interveni.