Luna aceasta, în cadrul Consiliului Local al comunei Cănești, urmează să fie dezbătut și supus votului un proiect privind aprobarea ,,Regulamentului referitor la realizarea sau amplasarea în zona drumurilor publice de interes local a oricăror construcții, lucrări, amenajări sau instalații în orice scop la nivelul comunei Căneşti , judeţul Buzău. Având în vedere că în comuna Cănești nu au fost solicitări pentru amplasarea unor construcții în zona drumului public nu era oportună adoptarea unei astfel de hotărâri pentru reglementarea situațiilor respective.

Cum autoritățile din comuna Cănești se regăsesc în situația de a depune documentația pentru implementarea proiectului ,,Modernizare Drum Comunal DC 205 – Păcurile și Drum Sătesc DS 9 Negoșina – Bondrea”, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, iar ambele drumuri propuse spre modernizare au ca punct de plecare intersecția cu drumuri comunale, sunt necesare astfel de modificări ale Regulamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.