bon
Prima extragere lunară a Loteriei bonurilor fiscale, aferentă bonurilor din iunie, va fi organizată duminică, de la ora 20:10. Ulterior vor fi desemnaţi maximum 100 de câştigători, printr-o altă extragere, fondul de premiere fiind tot de un milion de lei.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare.

În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Şi această extragere va fi realizată cu urnele CNLR şi va fi televizată, organizarea acesteia urmând să fie anunţată ulterior.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.

Pentru bonurile din iulie, extragerea Loteriei se va organiza la 16 august.

Finanţele au plătit luni premiile pentru prima Loterie Fiscală, respectiv câte 56 de lei pentru 17.837 bonuri, după ce au respins 313 cereri care nu îndeplineau condiţiile, iar alte 65 de bonuri au fost invalidate, Fiscul suspectând fraude.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.