,,O zi importantă pentru orașele Pătârlagele și Nehoiu, dar și pentru județul Buzău!„, a declarat, astăzi, șeful Consiliului Județean, după semnarea unor acorduri de cooperare dintre Primăriile Pătârlagele și Nehoiu și Primăria Rois (Spania), înțelegeri în baza cărora partenerii s-au angajat să dezvolte proiecte comune (culturale, educaționale, economice).

,,Delegația a fost însoțită de oameni de afaceri din Spania, care activează în industria lemnului. Au fost puse deja bazele unei viitoare cooperări cu întreprinzătorii din Nehoiu, unde prelucrarea lemnului este o activitate economică de bază, dar și care reprezintă tradiția orașului.

acord parteneriat Primăria Pătârlagele Primăria Nehoiu Primăria Rois Spania

Cooperarea economică este extrem de importantă și la fiecare întâlnire cu partenerii noștri din Spania unul dintre punctele principale pe care le expunem este promovarea antreprenorilor din județul Buzău, în vederea stabilirii unor relații comerciale cu cei din Spania, indiferent de domeniul la care ne referim.

Mulțumesc Consulatului General al României la Bilbao, un partener de încredere al Consiliului Județean Buzău și domnului consul general Marian Popescu pentru această inițiativă și pentru preocuparea permanentă de a crea punți de legătură pentru instituțiile și antreprenorii din județul Buzău și cei din Spania.

acord parteneriat Primăria Pătârlagele Primăria Nehoiu Primăria Rois Spania

Felicitări domnilor primari ce au semnat astăzi acordurile, mult succes în noua colaborare, care sunt convins că va genera proiecte interesante pentru întreaga comunitate!, a transmis președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.